marți, 14 iulie 2009

4.3. Ce descoperim

Exista in Biblie o carte, Cantarea cantarilor, care nu numai ca repune dragostea romantica in economia relatiei de familie, dar scoate chiar si biserica din prejudecatile pe care si le-a adunat de-a lungul timpului.

Exact in locul in care ar fi trebuit ca viziunea despre familie, dragostea romantica si sexualitate sa cunoasca descoperirea biblica a vointei lui Dumnezeu, constatam monstruoase deformari a ceea ce se dorea sa fie o celebrare a vietii in doi.

Influentele grecesti au lovit cu putere, de-a lungul timpului, imaginea biblica a familiei, creand modele spiritualizate a ceea ce ar fi trebuit sa fie io traire fizica a dragostei din relatia de cuplu.

In primul rand, stoicii greci, dispretuind emotiile umane, au inaugurat obiceiul de a alegoriza pasiunile omenesti in literatura, pana cand sentimentele umane au ajuns sa fie doar niste simboluri palide ale conceptelor spirituale.

In al doilea rand, filozoful grec Platon raspandise invatatura ca nu poti avea in acelasi timp si dragoste pamanteasca si dragoste spirituala; si deci ca este mai bine sa renunti la cea pamanteasca si fizica, in speranta dobandirii celor spirituale. Aceasta conceptie a avut influenta puternica asupra invatatorilor crestini.

In al treilea rand, sectele gnostice au invatat cuplurile casatorite sa renunte in intregime la sexualitatea omeneasca din cadrul casniciei, in favoarea unei “casatorii” mistice cu Spiritul.

In mod evident, Cantarea catarilor contrazice aceste conceptii si ea nu putea fi tolerata de oamenii bisericii care le adoptasera, decat daca invataturile ei ar fi “spiritualizate” atat de mult, incat casatoria descrisa in cartea Bibliei sa ajunga doar un simbol al casatoriei mistice cu Dumnezeu si atat.

Astfel, nu mai este surprinzator ca, de-a lungul evului mediu, biserica a privit celibatul ca pe cea mai mare dintre virtuti, iar adeptii lui au continuat incercarile de a transforma cartea Cantarea cantarilor, cu celebrarea ei plina de bucurie a dragostei conjugale sacre, in altceva – intr-o alegorie spiritualizata, eliberata de “intinaciunea carnala” a dragostei omenesti din cadrul casniciei.

Frumusetea sfanta a dragostei conjugale a fost redescoperita de crestinii din secolul al saisprezecelea, cand puritanii si alti reformatori au declarat in mod unanim ca instinctul sexual a fost creat de Dumnezeu, declarand ca in Cantarea cantarilor descoperim o sursa de invatatura cu privire la dragostea conjugala desavarsita.

Din nefericire, jena victoriana din secolul al nouasprezecelea, cu privire la relatiile sexuale, a pastrat interpretarile alegorice la moda ale Cantarii cantarilor. De exemplu, intr-o controversa cu privire la aceasta carte a Bibliei, atunci cand dr. J. Pye Smith a demonstrat ca metoda alegorica este “contrara tuturor legilor limbii si ale ratiunii si in detrimentul religiei adevarate”, dr. James Bannett i-a raspuns ca trebuie sa faca o interpretare alegorica, deoarece “limbajul Cantarii cantarilor, in sensul ei literar, este contrar naturii bunei-cuviinte a femeilor!”

In conceptia ebraica, nu exista o delimitare reala intre dragostea fata de Dumnezeu, dragostea fata de semenul nostru si dragostea senzuala fata de sot si sotie, termenul pentru dragoste in cele trei situatii fiind acelasi: ahavah.

Dragostea dintre soti si sotie este privita ca un imperativ divin, ca o implinire a voii lui Dumnezeu. Cantarea cantarilor il invata pe acela care cauta adevarurile ei ca dragostea romantica, senzuala, este darul si creatia lui Dumnezeu pentru casatorie-ca El cinsteste si binecuvanteaza dragostea romantica adevarata dintre sot si sotie, aceasta iubire putand fi dezvoltata in casnicie spre slava lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu