Cand Dragostea se Intoarce Acasa: iulie 2009

joi, 30 iulie 2009

5.6. O ploaie de stele

*Simtamantul unui copil cu privire la propria persoana este o reflectare a ceea ce crede ca gandesc ceilalti despre el. Increderea si incurajarea parintelui ii vor spune ca el este apreciat.

*Copiii nu pot trai fara dragoste. Dumnezeu spune in Psalmul 23 ca paharul nostrum este plin de da peste el. Asa ar trebui sa fie si paharele copiilor nostril. Fara atentia si preocuparea parintilor, copiii nu se simt iubiti. Paharele lor de dragoste sunt goale si ei incearca sa le umple cu atentie. Ei cauta aprobare, fac pe grozavii, se dau in spectacol. Majoritatea copiilor neiubiti descopera ca au parte de mai multa atentie din partea parintilor lor doar atunci cand sunt rai. A fi certat si batut e mai bine decat sa fii ignorat. Vreti sa umpleti cupele de dragoste ale copiilor vostri? Faceti trei lucruri:

a) Acceptati-va copilul asa cum este si lasati-l sa vada ca este intotdeauna dorit si binevenit.

b) Ascultati-l cu atentie si intelegeti-i comportamentul si cauza care il genereaza. Privind dincolo de comportament, la ceea ce l-a determinat, putem continua sa-l iubim pe copil neconditionat si sa lucram la cauza care-l determina sa aiba o manifestare nedorita.

c) Petreceti timp cu fiecare copil, alintandu-l, mangaindu-l si imbratisand odorul cand este momentul.

* “Ascultarea de buna voie este posibila cand atmosfera este calda, pozitiva si cand copiii sunt hraniti cu aprecieri si rasplatiti pentru comportamentul pozitiv.”

miercuri, 29 iulie 2009

5.5. Cu ce pret?

Are cosmaruri noaptea, este mai nervos si are pretentii absurde. Mai mult de jumatate din jucariile lui sunt numai arme. Nu vrea sa stea la rugaciune si ne raspunde urat. Cum sa-l dezvat de ‘doica’ asta atat de perfida, care mi-a atras copilul in cursa?”

Raspuns: Televizorul este de doua ori mai seducator pentru copii decat pentru adulti. In sufletul lui se varsa atat de multa murdarie, ca se va gasi cu greu un “detergent” care sa-i curete mintea si inima de mizera morala care il distruge zilnic. In multe case, televizorul, nu familia, a devenit centrul interesului. Creativitatea si cititul sunt pe ultimele locuri. Interesul pentru scoala scade, iar inteligenta lor e vanduta pe desene animate sau pe reclame care ii atrag la nebunie. Televizorul hipnotizeaza si, dupa primele zece minute, nu mai esti stapan peste imagine, ci imaginea te stapaneste. Va trebui sa aveti multa creativitate ca sa puteti concura cu vraja aruncata in ochi de TV. Veti constata ca si programele de stiri sunt nocive pentru copil, intrucat sunt adesea pline de violenta. Poate ati aflat ca nu putina nervozitate a copilului vine din nevinovatele desene animate, care au aceeasi violenta ca in filmele pentru adulti, doar singura diferenta ca sunt prezentate la modul caraghios, anesteziind simturile. Copilul creste cu o prabusire a sensibilitatii in fata durerii celorlalti. Cineve spunea ca dezastrele produse de TV sunt mai mari decat toate calamitatile adunate de la inceput pana astazi, aratand spre miliarde de oameni infestati moral, care experimenteaza conflictele si agresivitatea stranse din prietenia cu ecranul. Nu lasati televizorul deschis toate ziua, mai ales daca nu se uita nimeni. Uitatul la televizor trebuie sa fie intr-un moment special. Rasfoiti programul tv impreuna cu copiii si insemnati acele emisiuni pe care hotarati sa le vedeti cu totii, cum sunt emisiunile de cunoastere geografica, documentarele istorice sau despre viata animalelor etc.

Calea cea mai buna pentru a combate violenta este sa le asigurati copiilor un camin unde domneste dragostea si nu exisa abuzuri verbale si fizice.

Programati diferite activitati de familie, interesante, fara televizor. Copiii prefera de o suta de ori sa joace un joc cu parintii, in loc sa se uite la un desen animat, in care o pisica si un soarece isi dau reciproc pumni. Ceea ce trebuie oferit este timpul dumneavoastra ca parinti. Este cheia de a dezobisnui copilul de televizor. Umpleti casa cu carti bune si jocuri de inteligenta si recreare. Incurajati-i sa-si invite prietenii acasa si lasati-i pe ei sa faca pe gazdele.

Un flagel pe care-l imprastie televizorul sunt sexul si violenta. Suprimati canalele cu astfel de programe. Uitati-va cu copiii la TV si discutati cu ei scenele, punandu-le intrebari de testare a calitatii emisiunii, incheind cu intrebarea:” Chiar crezi ca trebuie sa te uiti la asa ceva?”

Ceea ce da discernamant in alegere este cititul Bibliei, care rafineaza capacitatea de discriminare a copilului, creand o aversiune fata de ceea ce este corupt si chiar fata de ceea ce pare bun. Parintele care stimuleaza cititul cartilor bune va avea satisfactia de a creste un copil care nu va fi influentabil, care va fi stapan pe decizii sanatoase de viata, fara labilitate si puternic ancorat in valorile spirituale si morale. S-a crezut mult timp ca a nu ne hrani cu carne inseamna sa devenim debili fizic si sa ne privam de proteina care sta la temelia vietii noastre nutritioniste. Cand s-a dovedit ca hrana vegetariana este cea mai adecvata si ca pentru ea am fost creati, a fost o uimire pentru civilizatia bazata pe carne. Va vine sa credeti ca un copil, cu cele mai mari sanse de a se dezvolta armonios la minte si suflet, nu are nevoie de televizor?

3.”Eu n-am crescut asa. Imi respectam parintii si nu-i contraziceam, cum face asta micu’. Mereu se pune invers cu noi, de parca nu mai are un pic de respect pentru parinti. Acum cateva zile zicea ca vrea sa-si puna un cercel in ureche, ca asa fac si prietenii lui. Sa fi vazut ce furios era ca nu-l lasam sa faca ce vrea el. Cum sa-l oprim sa nu ne mai contrazica in orice situatie?”

Raspuns: V-ati dat seama ca aici este o lupta pentru putere. Scopul lui este de a castiga si de a arata ca va poate depasi. Uneori ii este de-ajuns doar sa-si vada parintele pierzandu-si stapanirea de sine, in timp ce el ramane calm. Cine credeti ca a castigat disputa? Desi credeti ca suntem mai priceput ca el, nu puteti castiga, pentru ca este jocul lui. Iar replica nu presupune umilirea lui. Poate fi chiar o recunoastere ca ideea lui este interesanta. Fiti flexibili si expuneti-va cu fermitate punctul de vedere, dar nu cu rigiditate. Vorbiti mai putin si ascultati mai mult. E nevoie de doi pentru o disputa, iar daca dumneavoastra nu va expuneti jocului lui, copilul nu are nici o satisfactie sa intre in contradictoriu. Analizati-va casnicia. E posibil ca felul dumneavoastra de a va rezolva problemele sa fie pe calea disputelor. Sa nu va simtiti mandri de abilitatea lui de a polemiza, incurajandu-l in secret. El va simti ca este flatat pentru asta si va marsa mai tare pe contradictoriu. Folositi consiliile de familie ca sa anulati sau sa amendati regulile. Acesti copii care contrazic mereu sunt de altfel inteligenti si activi, nascuti sa fie lideri. Cauta mereu solutii ca sa-si dezvolte viata. Daca sunt indrumati sa renunte la felul negativist si fara argumente si cand cred ca au suport sa-si expuna punctul de vedere fara sa nesocoteasca parerea parintelui, atunci ati castigat o data cu el. Totul depinde de intelepciunea dragostei parintesti, care nu reprima atitudinea copilului, ci o orienteaza in expresia pozitiva a argumetarii sanatoase.

luni, 27 iulie 2009

5.4. Consilier de serviciu

1.”Sunt disperata. Dupa ce ca serviciul ma ocupa atat de mult, cand vin acasa gasesc o dezordine crunta I camera lui. Oare copiii nu trebuie invatati sa faca curatenie? Cateodata, l-am batut ca sa intre in programul meu, dar parca e din ce in ce mai refractar. Ce sa fac? Invatati-ma cum determin sa fie ordonat!”

Raspuns: Copiii privesc dezordinea ca pe o forma de libertate. Ei considera camera lor ca un spatiu propriu. In momentul in care le spuneti ce sa faca, cum sa aranjeze, atunci simt ca nu mai este cu adevarat al lor.

Trebuie sa mai mentionam ca extrem de putini copii sunt ordonati din fire. Totusi a va certa pe tema asta poate fi mai grav decat dezordinea insasi.

Cateva sugestii va vor da orientare, dar si stimulente pentru o strategie proprie. Daca in camera copilului gasiti dezordine, spuneti-i ca nu aveti de gand sa intrati acolo. El stie ce inseamna asta: adio povesti spuse la culcare, adio sarutul de “noapte buna”, adio joaca impreuna. Poate fi eficient cand evitati sa fiti dictatori, pentru ca ii spuneti ce faceti dumneavoastra, nu ce trebuie sa faca el.

Oricum, puterea exemplului trebuie sa vorbeasca tot timpul. Camera dumneavoastra trebuie sa arate exemplar. Daca dezordinea il copleseste, intrebati-l daca are nevoie de ajutor. Cand il ajutati, evitati cliseele care vin nechemate pe buzele parintelui: “Cum poti trai in halul asta?”,”E ca dupa cutremur pe-aici”. In schim, aruncati o remarca pozitiva cand vedeti ca lucreaza langa dumneavoastra la curatenie.

Trebuie sa aveti grija sa existe in camera rafturi incapatoare, cosuri de hartii si cutii de depozitare a jucariilor. Organizati camera cu unitatile speciale pentru copilul dumneavoastra. Sa aiba cuverturi simple, pe care sa le arunce usor peste asternut. Nu-i complicati camera cu lucruri de ornament. Totul trebuie sa fie usor de pus la loc si practic.

Unii parinti nu-si lasa copilul sa-si primeasca prietenii la el in camera daca e dezordine. E o greseala. In general, copilul tine cont de parerea celor de-o seama cu el si, cand un prieten ii spune ca in camera lui e ca in cocina, mesajul are de zece ori mai multa forta decat cea mai... suparata interventie parinteasca.

De altfel, dezordinea din camera va atrage consecinte negative, pe care trebuie sa le suporte (nu-si gaseste unele lucruri in timp ce se pregateste sa mearga la scoala). Amintindu-i continuu copilului sa faca ordine in camera, il privati de responsabilitate. In consiliul de familie, puneti-l sa hotarasca el cum sa faca pentru a restabili ordinea, iar daca intarzie sau amana, clarificati-i prin consetinte logice ce poate sa se intample: jucariile nepuse la loc vor fi puse intr-o cutie in debara si inchise pana veti obtine cooperarea copilului de a le aseza la locul lor. Nu-l lasati sa mearga cu bicicleta pana nu invata sa fie responsabil si sa o aseze in magazie, altfel i se poate fura, lasand-o afara. Pe firul acesta ganditi si actionati.

2.”Am crezut ca asta e o solutie ca sa nu mai faca prostii prin casa. Asa ca i-am deschis televizorul ori de cate ori voiam sa fiu in siguranta. Nu stiam ca poate fi asa de periculos. Acum nu mai pot sa-l dezlipesc din fata cutiei. Singurul lucru bun este ca, atunci cand se uita la TV, face liniste.

duminică, 26 iulie 2009

5.3. Cinci calitati si .... o disciplina fericita.

Disciplina nu se negociaza: sa o folosesc, san u o folosesc. Principiile vietii intra in viata cuiva si aseaza un caracter numai prin disciplina, iar disciplina ne se odihneste niciodata. Calitatile unui parinte care stie sa disciplineze il fac, in primul rand, deschis si prietenos.

Onestitatea este primul pas pe calea deschiderii si prieteniei. Un parinte cinstit in fata copiilor isi recunoaste greselile si lipsa de cunostinte si e dispus sa primeasca remarcile lui, criticile care vin de la propriul copil. Atunci cand copiii recunosc corectitudinea parintelui si dispozitia lui de a-i asculta fara sa-i critice si sa-i ironizeze, se va crea o relatie care va motiva dorinta copilului de a asculta. Copiii manifesta repulsie fata de parintii care nu recunosc ca au gresit sau care nu-si pot schimba conceptiile, dar care pretind perfectiunea de la ei.

In al doilea rand, un parinte de calitate mentine o temperatura emotionala echilibrata.

Cand parintii sunt prea reci sau prea fierbinti din punct de vedere emotional, nu e prea placut sa te afli in preajma lor. In extrema rece, ei sunt respingatori sau indiferenti, iar in extrema fierbinte, sunt impulsivi si sunt cuprinsi de accese de manie. Mania nu este o metoda prin care sa obtii ascultare. Disciplinarea prin manie distruge relatia si nu poate corecta deficienta copilului. Cel mult copilul poate da impresia ca a eliminat handicapul, dar in realitate el l-a reprimat de teama. Cuvintele rostite la manie si actiunile agresive sunt doua dintre comportamentele cel mai usor de urmat.

Daca se intampla sa spui cuvinte pripite si necontrolate sau sa-ti urmezi impulsurile de moment, sa-ti lovesti copilul sau sa-l bruschezi, cere-ti iertare pe loc. Copiii uita imediat si rareori poarta pica, daca acest lucru nu se intampla des. Un asemenea comportament nerezolvat la parinti lasa amprente emotionale frustrante la copii, imprimand in viata lor un tipar al maniei, pe care il vor reproduce in caminul lor cand vor fi mari.

Prin recunoasterea maniei si prin solutionarea ei, parintele poate gasi drumul unei atitudini emotionale controlate, care nu va tensiona legatura cu copii, ci va aborda o disciplina bazata pe dragoste, nu pe impuls.

In al treilea rand, un parinte trebuie sa fie consecvent. Daca el comunica asteptarea lui copilului si nu verifica daca s-a indeplinit regula, neintarind cerinta, copilul nu va invata sa duca la indeplinire insarcinarea data. Inconsecventa parintelui duce la un rezultat de jumatati de masura. Astfel ca ei vor fi incurajati sa loveasca orice restrictie care nu le convine. Consecventa cu care urmareste implinirea unei cerinte legitime date copilului ii va forma capacitatea de autodisciplinare, impunandu-si singuri si alte restrictii care ii vor aduce succes in rezolvarea situatilor de viata.

O a patra calitate pe care un parinte trebuie s-o aiba este aceea de a mentine un front comun. Dat fiind faptul ca in educarea copilului sunt mai multi implicati, copilul poate fi frustrat din cauza mesajelor contradictorii. Este important ca adultii care raspund de un copil sa ajunga la un consens in ceea ce priveste cerintele si sprijinul unul fata de celalalt in luarea deciziilor.

Daca parintii sau persoanele cu rol in educatie sunt in conflict in legatura cu strategiile de disciplinare, copilul va beneficia din plin de aceasta oportunitate si va tine cand cu un adult, cand cu celalalt, pentru a-si atinge scopul. Conceptiile diferite ale parintilor fata de felul cum se creste un copil trebuie rezolvate cand nu este copilul de fata. Atunci cand el este de fata, parintii trebuie sa mentina un front comun.

Un dezechilibru in realizarea consensului educatiei poate surveni din felul diferit al celor doi parinti de a se raporta la copii. Daca unul este aspru si autoritar, celalalt are tendinta sa compenseze cu ingaduinta excesiva si sa fie deosebit de grijuliu.

Copiii au nevoie de autoritate si dragoste din partea fiecarui parinte.

In al cincelea rand, lasati Cuvantul lui Dumnezeu sa va calauzeasca actiunile. Stilul de educatie trebuie sa reflecte principiile biblice. Autoritatea Cuvantului da directii de viata si educatie intr-o asemenea masura cum nu poate sa faca nici o carte, sistem filosofic sau pedagogic, care se ocupa cu acelasi obiectiv. Puterea transformatoare vine din faptul ca fiecare cuvant al Bibliei poarta in el o inputernicire, exprimand in mod clar autoritatea divina in sfatul oferit.

joi, 23 iulie 2009

5.2. Va recunoasteti?

Am o oglinda in care numai parintii au voie sa se uite. E atat de speciala ca, atunci cand un tata sau o mama priveste in ea, apare, ca pe ecran, un text cu o caracterizare, spunand ce fel de tip de parinte este si ce stil de educatie aplica. Nu sunteti curiosi sa stiti ce imagine aveti in fata copiilor?

Iata un parinte curajos, care se uita in oglinda mea. Nu, nu deformeaza deloc imaginea! Sa vedem ce scrie in oglinda alaturi de imaginea lui: parinte autoritar. Copiii sunt supusi si ascultatori, politicosi si atenti la felul cum arata in fata altora. Iubirea si restrictie se imbina in maniera lui de educatie. Uneori, cand restrictivitatea este mare, ia decizii in locul copiilor lui, poate chiar prea multe.

Un alt parinte curajos vine in dreptul oglinzii. Ce calificativ are? Vad bine? Aaa, este un parinte ingaduitor. Asa scrie. Copiii lui sunt independenti, creativi, cu initiative reusite, buni la scoala si cu perspective profesionale, care se vor concretize in mare parte. Lipsa de sprijin din partea acestui parinte il face pe copil, in ciuda dragostei aratate, sa-si creeze uneori o independenta riscanta, unde nu toate alegerile lui sunt sanatoase.

Sa vedem ce scrie in oglinda, in dreptul celui de-al treilea parinte care se oglindeste in ea. Nu ma insel. Scrie: parinte dictator. Copiii lui sunt excesiv de ascultatori, dependenti in orice de parinte si incapabili sa ia decizii care ii privesc pe ei insisi. Sunt timizi sin u putini dintre ei au probleme de sanatate mintala. Pe fata acestor copii se vede o teama de a nu gresi sau de a nu displace parintilor, fapt pentru care crizele emotionale ii arunca in furtuni de disperare uneori.

Un alt parinte se priveste in oglinda sinu-i vine sa creada ce scrie despre el. Da, scrie: parinte neglijent. Oglinda mea nu greseste. Copiii acestui parinte sunt neascultatori si extreme de agresivi, mergand uneori pana la delicventa. Fara norme, fara dragoste, ei isi fac singuri criterii schimbatoare de comportament. Din observatii atente, s-a constatat ca acei parinti care aveau un nivel inalt in ceea ce priveste dragostea si sprijinul, cei cu tendinte autoritare, aveau cele mai mari sanse de a avea copii bine educati. Astfel de copii aveau constiinta valoriide sine si erau mai putin implicate in comportamente antisociale. Un control excesiv, neinsotit de dragoste suficienta, reprezinta un stil de educatie care alimenteaza cele mai inalte rate de neascultare.

In toate clasamentele, stilul de educatie cu temdinte autoritare, care manifesta dragoste si sprijin intr-o masura importanta, a fost cel mai eficient. Idea ca un copil rasfatat este un copil iubit prea mult nu se sustine. Nu prea multa dragoste rasfata un copil, ci prea putina disciplina. Copiii cresc frumos, daca primesc dragoste care le poarta de grija, care ii respecta, ii accepta, ii iarta si le acorda incredere. Disciplina eficienta depinde de capacitatea parintelui de a realize un echilibru intre dragoste si autoritate, de a fi bland si hotarat.

miercuri, 22 iulie 2009

5.1. Cand este nor

Imi cautam cercul in praf. Intunericul serii arunca ultimele raze de lumina in sacul lui, pregatindu-se sa-l stranga bine la gura cu o sfoara de liniste.

-Daca mai intarzii mult pe aici, s-ar putea sa te impiedici de vreo stafie, imi zise Mitica, sa ma sperie.

-Mai bine vezi sa nu-ti tai tu nasul in minciunile tale, i-am spus putin ravasit de vorba lui.

In sfarsit mi-am gasit cercul! Dadusem coltul spre unchiul Mircea si ma indreptam spre casa, cand sa vezi spaima! O fata mare, luminata, cu o gura mare, care ranjea la mine, un nas rotund si anormal, niste ochi holbati de foc m-au intampinat dupa colt, scotandu-mi inima din piept. Si, ca si cand nu era de ajuns, o voce groasa mi-a taiat respiratia: “Vino sa te pupe maica stafie!”

Gura mi s-a iclestat, ochii mi s-au marit ca cepele, iar gura mi s-a uscat pe loc! Doar picioarele au capatat deodata un motor de cea mai rapida masina si au inceput sa sfaraie sosea, de ridicau praful ca urma unei camion. N-am gasit poarta. Am sarit gardul si m-am prabusit peste florile din fata casei, trezindu-le din somnul lor parfumat.

Inima alerga in mine ca la o finala de concurs. Parca si musuroaiele de furnici se naruiau sub batalia ei.

Deci exista stafii! Avea dreptate Mitica!

Deodata, niste rasete desantate s-au iscat la coltul unde mi-am pierdut eu cercul si parca le si cunosteam.

-Ce e cu galagia asta la gura voastra?se rasti al lui Baghencea. Nu poate omul sa-si puna capul pe perna din cauza voastra.

-L-am speriat pe ala micu’ a’ lui nea Marin!se auzi o voce cunoscuta. Era vocea lui Mitica.

-Cum l-ati speriat?intreaba curios omul.

-Pai, am scobit un bostan cu cutitul, i-am facut o fata de sperietoare si i-am pus lumanari aprinse in el. Pe urma i l-am bagat in fata la asta micu’ de era sa lesine de frica. Poate ca i-o pieri cheful sa ne mai poreclesca. Sa fi vazut cum ii sfaraiau calcaiele pe sosea!

Si da-i ras si da-i veselie!

“Deci tu erai, Miticuta, cu gasca ta! Bine! Ti-o fac eu!” mi-am zis si m-am sculat deja cu planul facut. Ce, nu aveam si eu bostani? Am sa scobesc o fata si mai fioroasa, de o sa-i piara cheful lui Mitica sa ma mai sperie.

Dimineata m-am trezit chitit sa rup cel mai mare bostan, ca sa-l sperii pe Mitica. Mi-am adus aminte ca tata ne-a spus, nu doar o data, sa nu cumva sa rupem vreunul, ca inca nu sunt copti. Dar eu nu puteam sa-l las pe datorie pe Mitica, asa ca am taiat bostanul cu cutitul si apoi l-am chemat pe tata sa vada minunea.

-Tata, coropisnitele au taiat dovleacul cel mai mare! Daca le prind, le rup picioarele!i-am zis indignat, sperand ca n-o sa vrea sa vada tarasenia.

-Ia sa vad!spuse el suparat. Interesnt, zise tata, coropisnita asta are doua picioare, concluziona el, uitandu-se la urmele proaspete de langa bostan.

A luat un bat, a masurat urma si m-a asigurat ca pana seara gaseste coropisnita.

-Nu scapa unul nemasurat! Si prin vecini ma duc, si in grajd! Apoi, o sa masor si talpile voastre, dar nu cred ca ati putea fi in stare, ca doar mi-ati promis, nu-i asa?

-Si apoi, tata, coropisnita nu are doua picioare! Are mai multe, stiu eu!

Asta e o coropisnita mai aparte! E singura care are doua picioare si vai de ele, ca pana seara o pierd sigur! Sa-mi rupa mie bunatate de bostan!

Mi-am dat seama ca n-am sa scap. Dupa ce m-am framantat mai bine de o ora, m-am dus spasit la tata si am cazut in marturisire.

-Tata, coropisnita care a taiat bostanul cel mare... sunt eu!

-Cum asa! Nu ti-am spus eu sa nu-l rupi? De ce-ai facut-o? Nu sunt eu tatal tau, care ti-am spus asta? De ce n-ai ascultat?

-Iarta-ma, n-o sa mai fac!

-Te iert, dar de ce l-ai rupt?insista tata.

Si a trebuit sa spun, ca asa sunt parintii. Sa stie ei totul.

-Acum, ca m-ai iertat, imi dai mie bostanul?l-am iscodit eu pe tata.

-Ia-l, ca si asa nu e bun de nimic. Dar ai grija sa nu se mai intample, ca altfel o incurci rau!

De bucurie, l-am luat in brate si tusti pe usa cu el! Cand sa ies pe usa deschisa spre curte, nenorocire! M-am impiedicat si am cazut cu tot cu dovleac. Praf s-a facut! De ciuda, am plans. Nu mai puteam sa-l sperii pe Mitica. Si atat de mult ardea in mine focul sa-l ingrozesc pe Mitica, sa-mi plateasca datoria! De-acum, adio! Ramane nepedepsit! Si totusi nu trebuie sa scape! Asa ca m-am hotarat sa rup al doilea bostan. Fie ce-o fi!

* * * * *

are credeti ca este cea mai importanta meserie pe pamant? N-o sa va vina sa credeti: meseria de... parinte! Desi suntem acord cu aceasta afirmatie, totusi putini sunt instruiti pentru ea. Dragostea cu care-i inconjuram pe copii nu reuseste intotdeauna sa le corecteze comportamentul. Avem impresia ca stim din nastere cum se cresc copiii, iar in scoala nu invatam sa ii educam. Nu-i asa ca v-ati simtit epuizati in atatea ocazii cand, incercand sa obtineti ascultarea lor, ati capatat tocmai reversul? Si cate lacrimi, si cate pedepse n-ati administrat! Tot mai multi parinti intreaba ce seturi de tehnici trebuie sa aplice ca sa-i faca pe copii sa asculte. Daca obiectivul principal este doar acesta, vom constata ca parintii nu au alt rol decat sa fie niste pompieri care sting focul atator razvratiri. Dar daca misiunea lor se inddreapta spre a-i incuraja sa se autodisciplineze, atunci formarea pentru viata nu numai ca este garantat, dar devine un factor modelator in orice relatie in care intra, si asta inseamna viata adevarata.

In Proverbe 22:6 Solomon spune sub inspiratie:”Invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani nu se va abate de la ea.”

Ceea ce se urmareste este mai mult decat schimbarea comportamentului, este dobandirea unui stil de viata orientat dupa pricipii biblice, care pun in lumina un caracter stralucit. Si, credeti-ma, nu-i usor!

5. Stafia neascultarii (mic tratat de parintologie)

Iata-ne ajuns la modulul al 5-lea care este despre “Stafia neascultarii” si care este un mic tratat de parintologie. In acest modul vom vedea importanta parintelui din viata copilului. Vom vedea cateva lucruri care ne poate ajuta sa avem o partasie mai buna parinte-copil, si care ne va ajuta ca sa crestem copilul asa cum doreste Dumnezeu. Parintele este principalul responsabil pentru cresterea copilului. De el depinde cum va fi copilul in tinerete si chiar sic and va ajunge in varsta, si ce va deveni in viata. Toate aceste lucruri depind de felul in care au fost invatati si crescuti.

Un studio placut va dorim in conntinuare. Domnul sa va binecuvanteze.

duminică, 19 iulie 2009

4.7. Cand este soare

Cheia se rasuci in broasca si, ca un vehicul supraincarcat cu sacose, isis facu aparitia stapanul casei, care avea in custodia iubirii lui doi copii plin de viata si o sotie placuta, pe care zilnic o curta cu gesturi si cuvinte tandre.

A doua zi se implineau zece ani de la casatoria lor si, in consiliul de familie, s-a hotarat o mare sarbatoare, alaturi de cativa invitati apropiati lor.

Usa bucatariei s-a deschis si zambetul stralucitor al doamnei, preocupate de fericirea zilei de maine, se stinse tot asa de repede cum s-a si infiripat.

-Ce-i cu tine? Iti este rau? Ce este cu fata asta asa de palida?il intreaba ea.

El puse jos sacosele cu provizii si, privind-o misterioss, il spuse scurt:

-Trebuie sa vorbim imediat! Lasa tot si vino in sufragerie!

Ingrijorarea o cuprinse ca un val de frig care te surprinde, inghetandu-te.

Tatal copiilor deschise usa si spuse serios celor doi bulgari de viata, care se prapadeau pe o tema data, ca e bine sa nu faca nici o galagie, pentru ca are de vorbit cu mama lor niste lucruri foarte importante.

Copii, care nu l-au vazut niciodata asa de marcat pe parintele lor, au instalat urgent liniste, dar si curiozitate.

-Trage jaluzelele, sa nu ne vada nimen!spuse sotul doamnei lui.

Ea se conforma mecanic si, ingrozita, se adeaza pe canapea in fata lui. Isi scoase sortul si il fixa crispata.

-Du-te si inchide radioul, caci nu vreau sa aud nici un zgomot.

Sotia alerga sa implineasca porunca sotului, pe care nu l-a stiut vreodata asa de coplesit de vreo problema, oricat de stranie ar fi fost ea.

-Te rog, nu ma fierbe fara apa si spune-mi ce s-a intamplat!a insistat ea.

-Mai ai ceva pe aragaz sau la cuptor? Daca ai, stinge totul!spuse el, amplificand misterul. Si trage telefonul din priza, sa nu ne mai buruieze cineva!striga in urma ei.

Copiii au crapat usa usor, tragand cu urechea.

Ochii ei erau pregatiti sa rostogoleasca lacrimi ce de mult n-au mai vizitat fata radioasa si multumita, luminata de fericitul ei sot.

-S-a intamplat ceva cu parintii nostri?anticipa ea nerabdatoare.

-Nu! E ceva mult mai important si de alta natura!ridica el tensiunea.

Se pare ca trebuie sa anulam toate pregatirile de maine!spuse sotia, ingrozita de ceea ce urma sa auda.

-Esti pregatita sa-ti spun in seara asta sau vrei sa te menajez si sa-ti spun maine?zise el, ridicand la culme momentul.

-Nu mai rezist pana maine! Te implor, spune-mi acum sau fac atac de cord.

-Bine, draga mea ! trebuie sa-ti spun, caci nu mai pot sa tin in mine.

Ochii ei se marira de curiozitate. De abia mai respira de eotie. La camera copiilor, nici un zgomot. Ceva mai incolo, usa a scartatit scurt, semn ca cei mici erau cu radarele in functie.

-Ei bine, iata vestea pe care vreau s-o auzi: te iubesc, spuse el rar si apasat, imprastiind misterul, in timp ce pe fata lui si-a readus obisnuitele licariri jucause.

-Cum?se descarca ea. M-ai pus sa-mi opresc productia din bucatarie, sa scot telefonul din priza, sa trag jaluzelele si sa sting radioul ca sa-mi spui tu declaratia ta de dragoste?

-Da, si nu-mi pare rau!zise el candid, fericit de isprava lui. In fata cuvantului “te iubesc”, orice activitate trebuie sa inceteze!spuse el papetic.

-Chiar si inima mea? Iti dai seama prin ce tensiune m-ai trecut?

In clipele urmatoare, toate pernele de ornament din sufragerie au zburat spre “inami”.

Copii au scos un strigat de victorie, navalind peste el, siguri de o noua harjoneala.

-Macelariti-l, legati-l si sa stea zece ani fara apa si mancare!le spuse ea celor mici, participand alaturi de ei la “pedepsirea” aducatorului de vesti “misterioase”.

Scena a fost teribila, dar si declaratia de dragoste a sotului ei a fost inedita si, cu toate ca a costat ceva tensiune, i-a placut in final.

Acolo, pe covorul din sufragerie, dragostea le lumina fetele ca un joc de artificii. Pentru ca stiau cum s-o imparta.

vineri, 17 iulie 2009

4.6. Ce pierd si ce castig

Rutina si monotonia, instalate prin lipsa cadrului iubirii romantice, duc la insatisfactie maritala, iar resentimentele exprimate sau reprimate imbolnavesc relatia de cuplu, angajan o instrainare funebra.

Cand dragostea romantica este exclusa, bucuria vietii lipseste si ea, iar implicarea in socialul vietii(in viata vecinilor, a bisericii, acolegilor de munca) este lipsita de prietenie si de influenta crestina.

Cand indragostirea esueaza din cauza egoismului si a controlului, viata nu are sens si incredere este minata de instrainarea celor doi.

Respectul de sine este scazut cand iubirea romantica lipseste, tocmai pentru ca lipsesc gesturi care semnaleaza pretuirea reciproca. Cine nu se pretuieste nu-l pretuieste nici pe celalalt.

Dar acolo unde dragostea romantica gaseste noi expresii de afirmare, cei doi nu se mai satura unul de altul si sunt intr-o continua cautare de a-l pune in evidenta pe celalalt, pierzandu-se pe sine.

In aceasta atmosfera, Dumnezeu este vazut in toate daruirea Sa, iar credinta celor doi este puternic ancorata in dragostea lui Dumnezeu.

Nu sunt critici si cicaleli, nu exista competitie si cautarea dreptatii proprii, nu sunt jigniri si ton ridicat de disciplinare sau intimidare, nu sunt resentimente si teama, nu sunt conflicte de putere si nu se ascund unul de celalalt in trairi private si morale, nu exista bugete separate si inchinari false, nu exista lipsa de responsabilitate si roluri neprecizate.

Poate ca reteta ce urmeaza inseamna ceva pentru tine:

“Iei o ceasaca de iubire, doua cesti de loialitate, trei de iertare, patru litri de credinta si o oala mare de ras. Iei dragostea si loialitatea si le mesteci bine cu credinta, apoi bagi mixerul si mai adaugi tandrete, bunatate si intelegere. Plus prietenie si speranta, totul stropit cu parti zdravene de ras. Se pune sa se coaca la soare si se impacheteaza in multe si dese imbratisari. Se ofera zilnic in portii generoase.

Pofta buna la o dragoste romantica!”

Cand Dragostea se Intoarce Acasa

vineri, 31 iulie 2009

Test grila: Mic tratat de parintologie

5.7. Invata sa spui da in loc de nu