vineri, 3 iulie 2009

3.1. Cand este nor

“Mai sunt doar cateva zile pana la procesul de divort intentat de sotia mea” – ii scria unui consilier marital un om lovit in toata fiinta lui. “Prin intermediul avocatului meu, eu am amanat completarea actelor, insa, acum, si timpul pe care l-am mai avut a luat sfarsit.

Nu exista nici o indoiala ca sunt vinovat de aproape toate lucrurile cu privire la care dvs. Ii avertizati pe cei casatoriti. Nici sotia mea si nici eu nu am fost pe deplin constienti de obligatiile noastre fata de Dumnezeu si unul fata de celalalt, atunci cand am facut legamantu casatoriei. Pe masura ce timpul a trecut, am ajuns sa ne indepartam unul de altul prin faptul ca nu am impartasit unul cu celalalt ceea ce constituia lumea fiecaruia dintr noi.

Sotia mea a pus conditii asupra vietii noastre sexuale. Trebuia ca eu sa fac anumite lucruri, cum ar fi sa spal vasele, covoarele, perdelele etc., pentru a castiga cateva momente intime. Imi dau seama ca nu am urmat cele mai multe din principiile pe care dumneavoastra le dati cu privire la dragoste. Problema nu era ca nu o iubeam pe ea in inima mea, ci ca eram orb fata de nevoile ei si eram egoist. Serviciul meu imi cere destul de mult timp, ceea ce este destul de rau, insa eu nu mi-am deschis fata de ea nici restul timpului meu, asa cum ar fi trebuit s-o fac.

Parintii ei nu ne lasau niciodata in pace, amestecandu-se mereu in vietile noastre. Mama ei voia ca sotia mea sa vina mereu pe la ea si sa mearga impreuna in diferite locuri. Asa ca eu nu ma simteam in realitate prea necesar in viata ei. Am inceput sa gasesc, cand veneam acasa, doar o mancare pe aragaz si un bilet mazgalit in graba, care spunea ca ea era plecata in cutare si cutare loc cu mama.

Si ca sa duc esecul mai departe, nu am luat hotararea de a imbunatati situatia noastra. In loc de aceasta, eu mi-am gasit cai de a ma distra si, cu timpul, vietile noastre au devenit doua carari diferite, iar caminul nostru – doar un popas pentru dormit. Drumurile noastre separate au produs in mine o foame sexuala si inca o data am falimentat. Am avut o aventura amoroasa, pentru a incerca sa contracarez aceasta frustrare. Stiam ca acest lucru este pacat si constiinta mea m-a chinuit. Acum vad ca am inlocuit rabdarea, pe care ar fi trebuit s-o am, cu egoismul si nu m-am gandit decat cum sa ma satisfac pe mine insumi.

Atunci cand am ajuns in final la punctul de a propune sa cerem ajutor pentru casnicia noastra, era deja prea tarziu pentru sotia mea. Am incercat cu fervoare sa obtin iertarea ei si sa ne impacam, insa raspunsul ei nu a fost decat ura... Fetita noastra de patru ani se roaga de fiecare data cand sunt cu ea ca Dumnezeu sa-i ajute pe mamica si pe taticu sa fie iar impreuna.

In toti acesti ani nu m-a brazdat o lacrima si ni m-a chemat nici o parere de rau pentru ceea ce am facut. Acum, pastore, ma doare sufletul pentru ce am pierdut si am invatat sa plang. De ce n-am facut-o mai devreme?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu