-Nu pot să înţeleg ce farmeceare ziarul ăsta pe care îl citeşti de când ai venit de la serviciu. O vorbă n-ai scos, de parcă ai fi văduv, iar eu, menajera ta. M-am tot foit pe lângă tine, doar-doar să mă bagi şi pe mine în seamă. Te-am chemat de cinci ori la masă şi de cinci ori ai mormăit că vii. Mâncarea s-a răcit, iar eu am mâncat singură, că aşa mi-e scris: să n-am bărbat nici la vorbă, nici la masă, nici la treabă. Măcar mămăliga să mi-o fi mestecat-o şi tu, dar ţi-ai găsit! Iubirea lui cea mare şi pasiunea lui e ziarul.
-Ce-ai spus? Se trezi el din citit. Nu te mai agita, că se rezolvă! Ai spus să mestec mămăliga? Sări el, gata să stingă un foc care era pe cale să pornească în vâlvătăi.
-Dacă aşa ai înţeles tu, du-te şi mestecă mămăliga, spuse ea cu mâinele în şolduri, pregătindu-se de resemnare.
-Dar de ce e aşa de albă mămăliga asta? De un sfert de oră mestec şi nu se mai întăreşte. Ai de gând să mă pedepseşti?
-Nu, scumpule, dart u eşti pe altă lume. Nici n-ai auzit ce ţi-am spus până acum, pentru că eu nu sunt aşa de importantă ca pagina ta de sport. Dacă vrei să ştii,mămăliga este pe masă, iar tu mesteci de yor în oala cu amidon, unde pregătesc eu apretul pentru cămăşile tale.
-Păi da, dacă nu m-ai fi pisat atât,mi-aş fid at şi eu seama. Nici nu mai poţi raţiona de atâta cicăleală!
-Nu uita să pui şi puţină sare, ca să fie mai gustoasă!yise ea, lăsându-l singur în bucătărie, cu toată mândria lui înecată în oala cu amidon.
“Chiar aşa, cum de nu mi-am dat seama că ‘pelteaua’ asta e amidon?se cenzură el. „Şi am şi supărat-o pe doamnă că n-am venit la masă când a zis ea. Ce fac eu acum cu amidonul ăsta? Chiar trebuie să-i pun sare? Asta sunt treburi de femeie,nu de bărbat!”se justifică el încurcat.
-Aşa eşti tu, strigă el din bucătărie,îmi dai mie treburile cele mai grele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu